Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Primele 6 secunde

Filozofia vieții în general, se referă la relații de bună calitate cu cei din jurul nostru. Fie că alegem “calea războinicului” sau pe cea a pacifistului, fie că suntem “sufletul petrecerii” sau “lupul singuratic”, ori provenim dintr-o familie “cu dare de mână” sau dintr-una foarte săracă, locuim în New York,  Statele Unite ale Americii sau în orașul Balș din județul Dolj, tot ne întâlnim cu oameni. Cu sute, mii, sute de mii de persoane, de-a lungul unei vieți.
Cu majoritatea interacționăm, mai mult sau mai puțin, restul trec la propriu, prin viața noastră. Suntem însă supuși, de fiecare dată, exercițiului de creare a câte unei impresii, ori de câte ori cineva ne intră în câmpul vizual. Astfel, în primele 6 secunde ale acestui contact vizual, se crează “prima impresie”. Aceasta este fatalmente, cea care ne coordonează comportamentul față de respectiva persoană. Iar această apreciere impulsivă a minții noastre, cu greu mai poate fi schimbată. Are atingerea unui fier înroșit, ce lasă urmă pe viață. Pe viața noastră, a tuturor în definitiv. Am ajuns să asistăm în aproape fiecare clipă la “sentințe” și “condamnări” ce se exprimă pretutindeni: în mintea noastră, în comportamentul celor din jurul nostru, în exprimările publice sau în creațiile artistice.
Nu există ceva sau cineva care să ne intre sub privire și să nu devina o victimă a “primei impresii”. Iar această formă inchizițională de exprimare a propriilor egouri, a ajuns să înrăiască toată specia umană. Comportamentul nu este unul animalic, deoarece acest regn nu operează cu analiza mentală, ci este mânat de impulsuri și mecanisme genetice ce țin de nevoile de bază: foame, protecție, necesitatea reproducerii. Noi, oamenii, operăm la un nivel mai înalt, în care ar trebui să intre și acel dram de conștiință trează pe care îl avem.
Dar, lamentabil, conștiința noastră este efectiv înghițită de nevoia egoică de a ne da permanent cu părerea. Și, în somnul rațiunii, se nasc adevărați monștrii: dezaprecierea, invidia, autoaprecierea, frica, violența. Mai nou, foarte rar avem o părere bună despre cineva care ne intră în cercul de influență și asta doar dacă în sinele nostru se naște o mică sămânță de interes față de acea persoană. Poate acum, când citiți aceste rânduri, mintea spune: “Ce bazaconii scrie și deșteptul ăsta!”, iar asta confirmă cele scrise de mine un pic mai sus. Răbdare.
Am fost învățați să ripostăm, înainte de a gândi și facem totul mecanic, după rețete: “tata era un dur, nimeni nu-i sufla în ciorbă”, “mama era o persoană corectă, pe toate ți le spunea verde-n față”, “bărbatul trebuie să se impună”, “femeile s-au săturat să stea la cratiță” etc. etc…
De sute, de mii de ani suntem setați să reacționam, să combatem, să punem etichete, să trecem totul prin instanța propriilor gânduri, a propriei minți. Și de-aici până la ura de rasă a fost doar un mic pas, iar când acesta a fost făcut, nimic și nimeni nu ne-a mai putut convinge că nu avem dreptate atunci când ostracizăm persoane, fenomene, orice. Iar ura de rasă nu se referă la rasele umane, ci la însăși Rasa Umană, în entitatea ei.
Am ajuns să ne urâm noi pe noi înșine, altfel nu se explică persuasivitatea cu care acționăm întru autodistrugere. Și acest fenomen decadent poate fi oprit în secunde, dacă vom conștientiza faptul că suntem cu toții implicați în asta. În ce anume? În Viața însăși, în existența noastră ca și specie evoluată, dotată cu capacitate de conștientizare și procese mentale complexe.
Atunci când combatem ceva sau pe cineva, să ne reamintim imediat că suntem parte din asta. Nu contează într-un război dacă ești în atac sau apărare. Te afli în război și atât. Nu ne putem dezice de factorul social, de “viața la comun” a speciei noastre pe acest Pământ. Nimic propagandistic, doar un dram de conștientizare și ne-am salvat.
Cu cât devenim mai conștienți că suntem parte din aceeași Viață, cu atât devenim responsabili și nu mai aruncăm vina în dreapta și în stânga. Doar să ne dorim o lume liberă de întrebări insidioase: “Cine este ăla/aia?”, “Cu ce te ocupi, cât câștigi?”, Ești căsătorit/ă, ai copii? Câți?”, “Al cui ești tu maică?”…  Fiecare cu treaba lui nu înseamnă să-i întoarcem omului spatele și să gândim o sudalmă, doar pentru că ne-am format o “primă impresie” pe baza prejudecăților actuale, ci este tocmai lipsa curiozității morbide de a știi totul despre ceva ce nu ne folosește.
Și, de fapt, cel mai important lucru este să nu mai credem că ceea ce suntem și facem noi reprezintă o “bucățică din Rai”, iar ceea ce face altcineva este rău sau ciudat. Suntem aceeași specie, este cazul să ne salvăm și o putem face în câteva secunde de conștientizare. În primele 6.

SHARE

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on twitter
Share on linkedin

Newsletter

Ultimele articole

Citește și alte articole!