M.D., PH.D. MIHAI NICULESCU
Epigenetică nutrițională, nutrigenetică și nutriție de precizie
Între anii 2008 și 2015 a avut propriul laborator la Nutrition Research Institute (UNC Chapel Hill), iar activitatea sa științifică s-a axat pe relația dintre nutrienți (precum colina, acizii grași nesaturați, polifenoli, etc.) și terenul genetic și epigenetic, precum și pe impactul pe care nutriția îl are asupra moștenirii epigenetice (epigenetic transgenerational inheritance). Este expert epigenetică nutrițională, nutrigenetică și nutriție de precizie, recunoscut la nivel internațional.
În 2015 Dr. Niculescu a fondat compania Advanced Nutrigenomics. În 2016 devine director al proiectului NUTRIGEN în cadrul UMF Timișoara, finanțat cu 2 milioane euro din partea Uniunii Europene, prin intermediul guvernului român.
Dr. Mihai Niculescu este de asemenea, implicat în proiectul STOP, “a consortium of twenty-four key actors in the health and food sectors, supported by seven third-party organisations, working together to generate scientifically sound and policy-relevant evidence on the factors that have contributed to the spread of childhood obesity in European countries and on the effects of alternative policy options available to address the problem.”
Printre cursurile susținute de Dr. Mihai Niculescu se numără:
– Fiziologie Umană (Facultatea de Medicină, Universitatea Transilvania, Brașov, România
– NUTR 885 Doctoral Seminar (UNC Chapel Hill)
– NUTR 620 Micronutrients (UNC Chapel Hill).
– NUTR 868 Nutrients and Disease: Brain Function and Development (UNC Chapel Hill).
– NUTR 862 Epigenetics in Nutrition (UNC Chapel Hill).
– NUTR 845 Nutrition Metabolism (UNC Chapel Hill).
– Nutrigenetics (Jagiellonian University, Cracovia, Polonia).
Din 2019, Dr. Mihai Niculescu este membru al comitetului de conducere al International Society for Nutrigenomics and Nutrignenetics (ISNN) și coordonatorul grupului de lucru pentru colină, cu scopul de a genera recomandări nutrigenetice pentru consumul de colină. De asemenea, este președintele de onoare al Societății de Științe în Nutriție din România.
Activitatea sa curentă include dezvoltarea companiei sale în domeniul nutrigeneticii (Cary, North Carolina, U.S.A.) și proiectele din Timișoara. Este autor a peste 70 de articole științifice, de sinteză, capitole de carte și editoriale și editorul unei cărți despre epigenetica nutrițională. De asemenea, este evaluator pentru peste 40 de reviste științifice de profil și evaluator de granturi (în trecut sau prezent) pentru NIH (U.S.A.), MRC și DIABETES (UK), NWO (Olanda), KAUST (Arabia Saudită) și The QATAR Fund (Qatar).
Dr. Mihai Niculescu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în 1995. A obținut titlul de PhD (nutritional biochemistry) la The University of North Carolina at Chapel Hill în 2005.
Dr. Mihai Niculescu este stabilit în Durham, North Carolina (SUA), iar consultațiile cu pacienții interesați de personalizarea nutriției și a stilului de viață, au loc în sesiuni online programate de Center for Life.